Nunta este unul dintre cele mai importante momente din viața omului, poate chiar cel mai important. Nunta românească este un amestec de tradiții și obiceiuri vechi și noi. Fiecare regiune a țării are cutumele ei, dar pretutindeni, momentul în care un cuplu își începe viața în doi este prilej de bucurie și sărbătoare.
Peste tot există superstiții și reguli înainte, în timpul și după nuntă, pe care mirele, mireasa, nașii și toți nuntașii le respectă. Simbolistica nunții este pozitivă, dar are detalii care amintesc de botez și înmormântare, astfel că nunta este așezată la locul ei pe un veritabil cerc al vieții.
- Obiceiuri și tradiții în funcție de fiecare regiune a țării
- Tradiții și obiceiuri după nuntă
- Nunta modernă și datinile strămoșești
- Superstiții de nuntă
Obiceiuri și tradiții în funcție de fiecare regiune a țării
Multe din tradițiile românești de nuntă sunt împletite cu sărbătorile creștine. Fiecare mare sărbătoare are obiceiuri care duc cu gândul la nuntă, fertilitate și belșug. Omul, în viața de pe pământ, trece prin trei momente esențiale: botezul, nunta și înmormântarea. Toate au o legătură deosebită cu viața religioasă a omului.
Boboteaza și ramura de busuioc pentru aflarea ursitului, Dragobetele, Buna-Vestire – când fetele se spală cu apă de zăpadă ca să fie frumoase și dorite, stropitul fetelor de Paște, noaptea de Sânziene, când fetele și femeile fac ritualuri de aflare a ursitei și a norocului sau turta cu sare mâncată de fetele nemăritate în ajun de Sfântul Andrei, pentru a vedea în vis pe cel ce-i este menit fetei ca soț, sunt doar câteva dintre aceste sărbători.
Deloc întâmplător, tradiția nunților urmărește calendarul ortodox. Posturile de peste an, cel al Paștelui și Crăciunului, opresc nunțile, care sunt interzise în toate zilele de post. Sezonul nunților este toamna, când vinul este bun și mult, dar și după Paște, în lunile de primăvară și vară.
Fiecare regiune are obiceiurile ei, unele având originea în vechile ritualuri solare de pe vremea dacilor și romanilor, transmise și adaptate din generație în generație.
Obiceiuri de nuntă în Moldova și Bucovina
Mai mult decât în alte regiuni, în Moldova și Bucovina, nunta este presărată de momente tradiționale și obiceiuri păstrate și respectate cu sfințenie.
Este obiceiul locului ca mirii să aibă mai multe perechi de nași, uneori chiar trei-cinci perechi de părinți spirituali. Nașii au responsabilități precise la o nuntă, ocupându-se, printre altele, și de ținuta miresei și de lumânările de nuntă. Nașii sunt, la rândul lor, recompensați de viitorii soți cu daruri. Cândva, nașii primeau covoare și țesături de casă, însă, în zilele noastre, stilul modern a învins tradiția și darurile sunt din alte categorii.
Datina impune ca mireasa să fie luată de acasă cu alai de mire și nași, acesta fiind și momentul în care se rupe turta miresei, făcută de mama miresei și de nașe, în săptămâna de dinainte de nuntă. Mirele și mireasa primesc miere și apă rece înainte de a pleca spre biserică, în semn de viață bună și dragoste.
În Bucovina, în plus, mireasa trebuie „cumpărată” de viitorul mire. Ca să o poată lua din casa părinţilor, mirele trebuia să se tocmească cu părinţii acesteia, dar negocierile se fac sub forma unei lupte simulate între alaiul mirelui şi cel al miresei. Tot aici, viitorii soți sunt datori să-și ceară iertare părinților pentru greșelile lor și să le dăruiască acestora un rând complet de haine de sărbătoare, pe care aceștia le vor purta la petrecerea de nuntă.
În Moldova și Bucovina încă se păstrează obiceiul de a anunța nunta la biserică, cu câteva săptămâni înainte. Anunțul reprezintă, în același timp, ocazia ca cine are ceva împotriva acelei nunți, să spună. Azi, tradiția a fost înlocuită cu invitațiile de nuntă.
Obiceiuri de nuntă în Muntenia
Nunțile în Muntenia sunt extrem de vesele, gălăgioase și animate. Hora miresei este una din cele mai cunoscute și respectate obiceiuri și rar se trece peste ea. Tradiția nunții în Muntenia nu-i completă dacă nuntașii nu pornesc o hora în fața casei miresei, înainte de a pleca spre biserică, la cununie. Mireasa este mereu în centrul atenției, iar toți nuntașii dansează prinși în horă, în jurul ei. Atunci este rupt și colacul miresei, care este împărțit tuturor, ca semn de bogăție.
Bărbieritul mirelui și gătitul miresei sunt parte din tradiția din Muntenia și, probabil, nu există nuntă unde obiceiul să nu fie respectat și azi. Pe mire îl bărbieresc cavalerii și nașul de cununie, iar mireasa este ajutată de domnișoarele de onoare, de mamă și nașă. După ce pregătirea a luat sfârșit, mirele vine să ia mireasa, îi dăruiește buchetul de mireasa, iar ea prinde cocardele nașului, nașei și apoi mirelui. Cocardele purtate în piept de nuntași sunt obligatorii, pentru că acul cu gămălie folosit este semn de noroc pentru femeile necăsătorite. În cazul în care cocarda cade, fata se va mărita curând.
Unul din obiceiurile respectate cu sfințenie în Muntenia este cel al împodobirii brazilor pentru mire, mireasă și nași. Acesta simbolizează sănătate, belșug și o viață bună în căsnicie. Brazii sunt împodobiți cu colaci și fructe în ziua nunții și vor fi purtați de către feciorii satului în fruntea alaiului. Primul brad va fi dus la casa nașilor și va fi lăsat la poarta acestora. Cel de-al doilea, bradul miresei, va fi dus la casa acesteia, unde va sta până se va usca, la fel și bradul mirelui.
Dansul găinii este și el parte din tradițiile din Muntenia. O găină frumos rumenită este oferită nașilor de mama miresei. În simbolistică, găina reprezintă garanția că viitoarea soție va fi o bună gospodină, la fel ca mama ei.
Obiceiuri de nuntă în Oltenia
Această regiune are o bogăție de obiceiuri legate de nuntă. În primul rând, nunta este o petrecere la care participă toată comunitatea și durează, la propriu, trei zile. Tradiția cere ca nunta să înceapă vineri și să se termine duminică.
După ce cavalerii și mirele se duc din poartă în poartă ca să anunțe nunta, în seara de vineri are loc „Fedeleşul”, adică o petrecere la casa miresei, unde participă prietenii mirilor. Acum este împodobit un brad cu flori, nuci şi mere, copacul fiind simbolul tinereţii veşnice, iar fructele şi colacii reprezintă belşug şi rodnicie. Bradul este înfășurat de mai multe ori cu un fir împletit, alcătuit din trei fire de aţă sau panglică de culoare roşie, albă şi albastră, pentru a „lega” necazurile şi spiritele rele.
Se obișnuiește ca mireasa să fie „bocită”: tânăra femeie este plânsă de familie și de cei care o ajută să se îmbrace în mireasă, pentru că pleacă din casa părintească și urmează să înceapă o nouă viață.
Obiceiuri de nuntă în Ardeal și Maramureș
Una din tradițiile păstrate în Ardeal și Maramureș este ca nunțile să aibă loc toamna și iarna. Steagul de nuntă este un alt obicei al regiunii: acesta era pregătit de un bărbat, care îl ducea înaintea alaiului. Steagul este o prăjină lungă pe care se puneau cârpe colorate, panglici, clopoței, busuioc, ciucuri și spice de grâu.
Mirii își dăruiau reciproc hainele de nuntă. Mirele cumpără voalul miresei, iar mireasa cosea sau cumpăra cămașa mirelui. Cuplul trebuie să-și aleagă nașii și să le mulțumească prin daruri pentru onoarea făcută. Deseori, nașii de cununie erau nașii de botez ai unuia dintre miri.
În Ardeal, la nuntă participă întreaga comunitate și toate momentele importante ale ceremoniei se petrec în prezența tuturor.
Nunta în Maramureș păstrează tradiția îmbăierii miresei în ziua cununiei cu ajutorul mamei și prietenelor acesteia. Viitoarea soție este îmbrăcată în hainele de nuntă tot cu ajutorul lor, i se cântă și este jelită pentru că pleacă din casa părinților la casa ei, unde va fi gospodină și va avea griji și obligații.
La plecarea spre biserică, părinții și nașii aruncă peste ei orez și grâu pentru spor și fertilitate, obicei care se păstrează în mai multe regiuni, în diferite momente ale nunții, dar care este respectat cu sfințenie în Ardeal și Maramureș.
Obiceiuri de nuntă în Banat
Multe dintre tradiții sunt asemănătoare cu cele din Ardeal și Oltenia. Se obișnuiește ca alaiul să aibă steag sau brad împodobit, se păstrează și obiceiul dansului găinii și al colacului pentru mireasă.
O datină a locului este aceea ca mireasa să arunce semințe de mac pe jos la intrarea în biserică, dacă nu-și dorește imediat copii. Fiecare sămânță de mac căzută înseamnă o anume perioadă de timp pe care tânărul cuplu o va petrece înainte de a avea primul copil.
Obiceiuri de nuntă în Dobogea
Nunta dobrogeană începe cu o săptămână înainte de cununia la biserică. Fiecare zi este un alt moment al pregătirilor, de la mâncare, dulciuri și până la hainele mirilor. În tot acest interval, viitorii miri nu au voie să se vadă. În ajun de ziua nunții, nașa primește vizita viitoarei mirese și a prietenelor ei. Atunci are loc închinatul betelei, în fapt, o probă pentru voalul miresei și prilej de petrecere între femei.
Tot înainte de nuntă, nașa, mama miresei și alte fete nemăritate o ajută pe mireasă să-și „strângă zestrea”. Este momentul simbolic în care aceasta trece din rândul fetelor în cel al soțiilor. În ziua nunții, mireasa primește daruri de la nașă, care o ajută să se îmbrace și să se împodobească, uneori cu bijuterii și haine primite în dar sau cu împrumut de la nașă.
Tradiții și obiceiuri după nuntă
Nunta românească durează, ca în povești, trei zile. Sunt atât de multe evenimentele care îi leagă pe cei doi soți, încât nu ajunge timpul ca acestea să fie făcute într-o singură zi. Fiecare regiune are datinile ei, unele s-au amestecat și sunt întâlnite în mai multe locuri, dar mereu mesajul este același: spor, fertilitate, noroc și belșug pentru noua familie.
În Moldova și în Bucovina, buchetul de nuntă sau cununa de flori purtată de mireasă era păstrată în casa mirilor, ca semn că dragostea și înțelegerea se mențin vii ca în ziua nunții. Și lumânările de nuntă erau și sunt păstrate și azi. Se spune că reaprinderea lor aduce liniștea în casa soților, în momente tulburi.
În Oltenia, la finalul nunții, bradul este pus în fața casei proaspeților căsătoriți pentru a-i proteja de rău și este lăsat acolo până se usucă. O ramură din brad este păstrată cu sfințenie în casă. Tot aici, a doua zi după nuntă, tinerii merg la părinții miresei. Obiceiul cere ca aceștia să ofere daruri și un colac frumos împodobit. Tinerii își cer iertare și părinții le dau binecuvântarea.
Ritualul mai cere ca mireasa să scoată apă de la prima fântână. Se face o horă și mireasa împarte celor din jur florile de la nuntă. O rudă așază un pahar cu apă pe jos, iar mireasa îl răstoarnă cu vârful piciorului, de trei ori. Evident, totul simbolizând fertilitate și belșug pentru noua familie.
În Banat, mirii scot apă din fântână și le toarnă nuntașilor pentru a se spăla pe mâini, iar tinerii primesc bani. Mirii au obligația de a merge la nași, unde lasă daruri și le mulțumesc pentru sprijin.
Nunta modernă și datinile strămoșești
O bună parte din obiceiurile și tradițiile de nuntă vechi se păstrează și în ritualurile de nuntă moderne. Adaptate, datinile se păstrează și fac nunta românească să fie specială și plină de mesaje simbolice pentru binele și prosperitatea mirilor.
Vestitorii nunții de altădată au fost înlocuiți de invitațiile de nuntă. Nașii și rudele mirilor își păstrează rolul esențial în toate momentele, chiar dacă organizarea nunții o fac mirii, ajutați, adesea, de un wedding planner.
De la decor până la flori, de la ritualurile din biserică la cele din timpul petrecerii, nunta modernă urmează pașii nunților tradiționale.
Nicio mireasă nu trece peste datina de a fi împodobită cu ajutorul nașei. Buchetele și lumânările sunt și azi, la orice nuntă, plătite de nași. Rochia miresei este cumpărată mereu de mire, iar taxa la biserică este, fără excepție, în grija nașilor. În replică, darurile pentru nași sunt o obligație peste care niciun cuplu de viitori soți nu va trece și de care mirii se preocupă împreună.
Apa, ca simbol al prosperității și curățeniei, este prezentă aproape la toate nunțile. În calea mirilor care ies din biserică este pusă o găleată cu apă ca semn al bogăției.
Mirii intră în biserică pe rând, conduși de nașă și naș. Voalul miresei (la care unele tinere renunță) reprezintă semnul purității, cu atât mai mult cu cât acesta este asemeni unui scut care protejează de rele și vrăji.
Simbolistica strămoșească este transferată în detaliile unei nunți moderne
Decoratiunile de nunta sunt, până la urmă, versiunea actuală a bradului împodobit și a steagului, iar muzica și discursurile sunt strigăturile și urările. Tortul de nuntă își are originea în lingurița cu miere dată mirilor (obicei păstrat în Moldova și Bucovina, și azi, ca o promisiune de viață bună în căsnicie). Darul de nuntă, în diferitele lui forme, rămâne o constantă în ritualul românesc, fie că este o nuntă tradițională sau una modernă, fiind suportul oferit de comunitate viitorilor soți.
Nici ritualul religios nu este ocolit de obiceiuri care nu au nicio legătură cu ceremonia în sine. Mirii vor încerca să se calce pe picior unul pe altul la „Isaia dănțuiește”, sau la ieșirea din biserică ca semn că vor avea primul cuvânt în viața în doi. La ceremonia religioasă, mirii stau cu picioarele pe o pernă (obicei din Muntenia), pentru a avea o viața bună în doi.
Unele tradiții sunt preluate din obiceiurile locului și adaptate la cerințele actuale. Marturiile de nunta sunt, de exemplu, modul în care mirii mulțumesc celor care participă la petrecere, fiind, astăzi, un obicei aproape generalizat.
Aruncatul buchetului, numele fetelor și băieților care vor să se mărite/însoare, scrise pe talpa pantofilor miresei și mirelui, furatul miresei și răscumpărarea ei își au originea în ritualurile vechi de nuntă.
Nu există nuntă modernă unde miresei să nu-i fie scos voalul de către nașă. Mireasa primește o basma, semn al femeilor măritate, care trebuie să poarte mereu capul acoperit, iar voalul este dat unei fete nemăritate ca să se mărite mai repede.
Obiceiurile de după o nuntă modernă
Tradiția s-a transmis și, chiar dacă azi, mirii nu mai merg la fântână, vizita la nași și la părinți, după nuntă, este un obicei drag, păstrat de toate cuplurile noi. Cine poate renunța la masa în familia lărgită și ciorba de potroace de a doua zi de după nuntă?
Nașii au obligația să-și scoată la biserică finii, la două săptămâni după nuntă, pentru a primi binecuvântarea preotului, iar ritualul este unul dintre cele care se respectă peste tot.
Uneori, tinerii căsătoriți primesc daruri din partea nașilor și a părinților, dar și ei, la rândul lor, oferă acestora cadouri, pentru a le arăta recunoștința.
Luna de miere are și ea rădăcini care se pierd în negurile istoriei. Lumea toată este o comunitate, iar unele cutume locale s-au transmis din generație în generație și s-au generalizat. Mierea este alimentul prezent aproape la toate nunțile. Obiceiul își are rădăcina în Babilon, când, timp de o lună de zile după nuntă, tinerii primeau o băutură dulce, alcoolizată, făcută prin fermentarea mierii. Perioada de acomodare la viața în doi, ca „lună de miere”, este menționată ca atare pe la 1500, în perioada victoriană. Cumva, obiceiul s-a răspândit și s-a împământenit.
Superstiții de nuntă
La acest capitol, nunta românească excelează. Puține popoare au atâtea superstiții de nuntă ca noi. Mai mult, ne-am însușit toate superstițiile altora și este imposibil ca mirii de azi să nu țină cont de ele. Toate au ca scop ocolirea ghinionului și atragerea norocului. Și ce alt moment mai bun pentru a invoca binele, decât o nuntă?
Probabil că acestea sunt doar câteva din multele superstiții legate de nuntă, altele fiind specifice fiecărei regiuni în parte:
- Perlele purtate de mireasă aduc lacrimi în căsnicie;
- Frații sau surorile nu este bine să se căsătorească în același an. Cei care fac a doua nuntă vor fi nefericiți. Nunțile fraților pot avea loc în aceeași zi și atunci sunt scăpați de ghinion;
- Nu e bine să te măriți în mai, pentru că nu durează căsnicia. Se zice că trece ca florile de mai;
- Mireasa care scapă buchetul va divorța repede;
- Lumânarea de nuntă care se rupe este semn rău, de boală sau moarte pentru miri sau cei apropiați lor;
- Mireasa care plânge la nuntă va avea noroc în căsnicie. Dacă plânge când i se scoate voalul, va fi foarte fericită. A plânge la trecerea de la o etapă la alta se consideră un act simbolic de maturizare, pozitiv;
- Mireasa nu trebuie să danseze desculță, pentru că va avea ghinion;
- Ploaia la nuntă este semn de belșug și bogăție;
- Nu este bine să fii domnișoară de onoare de trei ori, pentru că se spune că nu te mai măriți;
- Mireasa fără voal poate fi deocheată și va avea ghinion;
- Nu este bine ca o mireasă să vadă altă mireasă în drum spre biserică, dar celor care ies din biserică și văd o mireasă le va merge bine;
- Mireasa nu trebuie să poate sandale, pentru că va pierde norocul printre degete;
- Mirilor le este interzis să se vadă în ziua dinaintea nunții, iar mirele nu are voie să vadă mireasa în rochie de mireasă decât în ziua cu pricina. Superstiția este atât de puternică încât este respectată cu tărie;
- Mireasa trebuie să poarte un ban în pantof, ca să aibă bani după nuntă;
- Nu este bine ca nașa să fie însărcinată la nuntă, pentru că aduce ghinion mirilor;
- Verighetele rătăcite sau pierdute în ziua nunții sunt semn de mare ghinion;
- Ceva albastru purtat de mireasă în ziua nunții este garanția fidelității mirelui;
- Voalul împrumutat de la altă mireasă aduce noroc;
- Mireasa nu trebuie să facă poze, în rochia de mireasă, înainte de cununie, pentru că va rămâne văduvă repede.
Și cu siguranță mai sunt cel puțin tot atâtea alte superstiții și obiceiuri, vechi sau moderne. Unele dintre ele sunt frumoase și dau farmec ceremoniilor, altele sunt absurde, dar fiecare are o explicație în dorința fantastică a omului de a preveni răul, de a se pune pe sine și pe cei dragi la adăpost și în teama ancestrală a omului de viitor, pe care, dacă nu o putem depăși, oricât de logici și pragmatici am fi, o gestionăm respectând tradiții, obiceiuri și superstiții.
Sursa foto: pexels.com/pixabay.com
