Cele mai gustoase rețete de pâine de casă

Pâinea de casă se numără printre cele mai bune și sățioase preparate pe care le poți face la tine în bucătărie, fiind o opțiune mai sănătoasă și cu un gust mult mai bogat decât cea din comerț. Și chiar dacă, într-adevăr, nu e foarte simplu de gătit, rezultatul final merită din plin! Iar odată ce îi vei desluși secretele și tehnica, o vei putea pregăti cu cea mai mare ușurință ori de câte ori ai poftă de o pâine de casă delicioasă. 

Cu ingredientele potrivite și un strop de răbdare, poți obține preparatul potrivit mult mai simplu decât îți poți imagina. Și pentru că vrem să îți dăm o mână de ajutor la acest capitol, în cele ce urmează te așteaptă câteva rețete de pâine de casă numai bune de testat înainte de următoarea cină alături de cei dragi.

  1. Rețetă de pâine de casă simplă
  2. Rețetă de pâine franțuzească
  3. Rețetă de pâine cu semințe
  4. Rețetă de pâine cu cartofi
  5. Rețetă de pâine fară frământare

Rețete de pâine de casă

Când vine vorba de prepararea pâinii de casă, poți opta între rețeta de bază, cea mai simplă dintre toate, sau una îmbogățită cu diferite semințe sau ingrediente suplimentare. Ține cont de sfaturile de mai jos și vei coace mai rapid decât îți imaginezi cel mai gustos preparat. 

Rețetă de pâine de casă simplă

Pentru a o prepara, ai nevoie de numai câteva ingrediente de bază și de timp pentru a te ocupa de tot procesul. Las-o la cuptor până se rumenește bine și prinde o crustă aurie, apoi te vei bucura de o pâine absolut delicioasă!

Ingrediente: 

  • 1 kilogram de făină;
  • 40-50 de grame de drojdie proaspătă (sau 10-15 grame de drojdie uscată);
  • 600-700 de mililitri de apă caldă;
  • 15-20 de grame de sare;
  • Unt topit sau ulei pentru a unge blatul de frământat.

Mod de preparare: după ce ai cântărit toate ingredientele, toarnă într-un vas apa caldă și adaugă drojdia proaspătă pentru a se dizolva, amestecând încet cu o lingură de lemn. În cazul drojdiei uscate, nu mai trebuie să amesteci și să aștepți să se dizolve, pentru că acest lucru se întâmplă aproape instantaneu. 

Apoi, adaugă o cană de făină, cât să intre în contact cu apa și drojdia și să înceapă să se formeze aluatul. Lasă amestecul câteva minute, cât încep să se activeze substanțele ingredientelor, apoi completează cu făina rămasă, frământând continuu. După ce se încheagă bine compoziția, ar trebui să obții un aluat cu o textură ușor lipicioasă. Dacă ți se pare că este prea gros, poți să-l redresezi suplimentând puțin cantitatea de apă, iar dacă este prea moale, îi mai poți adăuga făină. La final, presară sarea și continuă să frămânți la el.

Odată ce amestecul e gata, îl poți răsturna pe masa de lucru, pe care să o ungi în prealabil cu ulei sau unt. Mai frământă apoi la el câteva minute, împăturește-l în trei, după care îl poți transfera într-o tavă pe care să o acoperi cu o pungă de plastic, lăsându-l la dospit pentru 1-2 ore la temperatura camerei.

Paine de casa reteta

Primul semn că aluatul a crescut frumos și că poate fi pus la cuptor este apariția unor mici crestături pe suprafața lui. Odată ce este gata, răstoarnă-l pe bancul de lucru uns cu ulei în prealabil și modelează-i forma rotundă, folosind un cutit sau o spatulă pentru a face o crestătură mică în partea de sus, la jumătate. Următorul pas este așezarea aluatului pe o tavă pe care ai pus și hârtie de copt, în care îl mai poți lăsa la crescut pentru 20-30 de minute (a doua rundă de dospit). Urmează introducerea lui în cuptorul preîncălzit la 250 de grade, în care ar trebui să fie și o tavă umplută cu apă, așezată în partea inferioară, care să contribuie la formarea aburului. 

După 15-20 de minute, scoate din cuptor tava cu apă și lasă pâinea la copt pentru încă 30 de minute, reducând temperatura la 200-220 de grade. La final, las-o la răcit pe un grilaj de bucătărie, astfel încât să se ventileze din toate părțile.

Paine de casa la tava

Rețetă de pâine franțuzească

Pâinea franțuzească, celebra baghetă în formă alungită pe care o cunoaștem cu toții, poate fi obținută foarte ușor dacă pornești de la rețeta de bază. 

Ingrediente:

  • 500 de grame de făină;
  • 350 de mililitri de apă călduță;
  • 25 de grame de drojdie proaspătă (sau 12 grame de drojdie uscată);
  • 5-10 grame de sare.

Mod de preparare: aplică procedura clasică de pregătire a pâinii, amestecând apa, drojdia și făina și, după închegarea lor, adaugă și sarea. Dacă vrei să treci peste etapa frământării, care, de regulă, ia cel mai mult timp, poți folosi un mixer cu bol pentru frământat. După ce este gata, transferă aluatul într-un alt vas, acoperă-l cu o folie alimentară și lasă-l la crescut la temperatura camerei. 

Odată dospit, acesta se împarte în două biluțe care se întind (coca ar trebui să aibă o formă rotundă) și apoi se rulează ușor, lipind foarte bine marginile sale, până se obțin două baghete lungi. Acestea se așază într-o tavă și se lasă la crescut încă 20 de minute, timp în care poți pregăti cuptorul. Acesta ar trebui să fie preîncălzit la 250 de grade și să aibă în interior și un recipient cu apă pentru formarea aburului necesar la formarea crustei pâinii. Când baghetele au crescut, fă-le mici crestături din loc în loc cu cuțitul, pentru a se găti uniform, și lasă-le la copt pentru aproximativ 20 de minute.

Paine frantuzeasca reteta

Rețetă de pâine cu semințe

Are un gust savuros și este foarte sățioasă. Dacă vrei să ieși din tiparele clasice, pâinea cu semințe e musai de încercat. 

Ingrediente: 

  • 500 de grame de făină;
  • 350 de mililitri de apă călduță;
  • 25 de grame de drojdie proaspătă (sau 12 grame de drojdie uscată);
  • 2 linguri de ulei;
  • 150 de grame de semințe (poți alege între semințe de susan, dovleac, floarea-soarelui, folosește mixul care îți place ție);
  • 5-10 grame de sare.

Mod de preparare: pregătește rețeta clasică a pâinii de casă, păstrând etapele de bază: amestecarea ingredientelor, frământarea aluatului și lăsatul la crescut (dacă ai timp la dispoziție, poți lăsa coca la dospit de două ori). 

Apoi, înainte de a-i da formă și de a băga pâinea la cuptor, trece aluatul prin semințele presărate pe bancul de lucru, până se prind de el. Modelează-i forma rotundă, fă-i crestătura pe jumătate și las-o la copt, la cuptorul preîncălzit la 250 de grade, în care ai pus și un vas cu apă care să creeze abur. Lasă pâinea la făcut pentru aproximativ 40-50 de minute, până crește și capătă o nuanță arămie.

Reteta paine cu seminte

Rețetă de pâine cu cartofi

Una dintre cele mai gustoase rețete de pâine de casă, cea pe bază de cartofi este o delicatesă de neratat. 

Ingrediente: 

  • 500 de grame de făină;
  • 350 de mililitri de apă călduță;
  • 25 de grame de drojdie proaspătă (sau 12 grame de drojdie uscată);
  • 2 linguri de ulei;
  • 300 de grame de cartofi fierți;
  • 10 grame de sare.

Mod de preparare: pregătește aluatul de bază pentru pâine și încorporează cartofii fierți, dați prin răzătoare înainte de frământare. Dacă acesta este prea lipicios, ca urmare a introducerii cartofilor în compoziție, îl poți îngroșa adăugând făină. După ce este gata, lasă-l la dospit (împăturit în trei părți) pentru aproximativ o oră și apoi dă-i forma dorită. Pâinea se coace în 50-60 de minute la cuptorul preîncălzit la 250 de grade.

Reteta paine cu cartofi

Rețetă de pâine fară frământare

Cum partea cu frământatul este cea mai dificilă atunci când vine vorba despre pâinea de casă, această rețetă s-ar putea să îți facă cel mai mult cu ochiul. Mai ales dacă ai poftă de o pâine de casă făcută de tine, cu gust intens, însă nu vrei să te complici prea tare cu pregătirea ei.

Ingrediente:

  • 500 de grame de făină;
  • 300 de mililitri de apă;
  • 6 grame de drojdie uscată;
  • 10 grame de sare. 

Mod de preparare: amestecă toate ingredientele după metoda tradițională până obții un aluat cu o consistență bogată, pe care să îl lași la crescut peste noapte, pentru aproximativ 10 ore, la temperatura camerei. Pentru că nu este frământat, acesta are nevoie de mai mult timp de dospire, astfel încât ingredientele să se activeze și să formeze o cocă perfectă pentru pâine. 

A doua zi, modelează aluatul, fă-i una sau mai multe mici crestături pe jumătate, ca să se gătească foarte bine, și pune-l în tava de copt, pe care să o dai în cuptorul preîncălzit la cel mult 250 de grade pentru maximum o oră.

Paine fara framantare reteta

Cele mai bune sfaturi pentru o pâine de casă reușită

În ceea ce privește pâinea de casă, prima recomandare pe care o avem pentru tine este să nu te descurajezi din cauza procesului pe care îl poate implica. Pe măsură ce vei exersa și vei vedea exact care este rețeta și care sunt cantitățile care funcționează pentru tine, îți va fi mult mai ușor să faci pâine de casă. În plus, există câteva trucuri de care poți ține cont pentru a obține un preparat sățios și delicios.

  • Alege întotdeauna o făină de calitate. Cea de tip 650 este recomandată atunci când vrei să faci pâine, deoarece are un conținut bogat de proteine, ceea ce contribuie la dezvoltarea glutenului și la obținerea texturii potrivite;
  • Dacă vrei să scapi de grija frământatului, investește într-un mixer sau un robot de bucatarie cu această funcție, care să prepare aluatul mult mai rapid;
  • Cât timp lași aluatul la dospit, așază-l într-o cameră în care nu e nici excesiv de cald, dar nici foarte frig, pentru că altfel nu va crește coca. Optează pentru o temperatură medie, de 20-24 de grade Celsius (aluatul crește mai repede la cald decât la rece). Același lucru este valabil și pentru apa folosită la aluat: alege întotdeauna una călduță, astfel încât ingredientele să se amestece bine;
  • O pâine este frământată așa cum trebuie atunci când capătă suficientă elasticitate. Pentru a testa acest lucru, după frământare, rupe o mică bilă de aluat și încearcă să o întinzi, trăgând de marginile sale, pentru a se subția cât mai mult. Dacă aceasta se întinde fără să se rupă, înseamnă că este gata;
  • Nu sări niciodată etapele pregătirii pâinii de casă: prepararea aluatului, frământarea lui, dospirea, coacerea. Înainte de a o băga la cuptor, asigură-te că ai introdus înăuntru și o tavă sau un vas cu apă pentru producerea aburului, care este necesar pentru a se forma un miez moale și o coajă crocantă;
  • Folosește metoda „stretch and fold“ („întinde și împăturește“) atunci când lași aluatul la crescut, pentru că straturile create astfel contribuie la echilibrarea temperaturii, la întărirea glutenului și a compoziției. 

În concluzie, coacerea pâinii de casă nu este nici pe departe o misiune atât de complicată pe cât ți-ai putea imagina. Cu puțin antrenament, te vei bucura ori de câte ori ai poftă de un preparat rumen și gustos, pregătit chiar la tine în bucatarie!


Foto: Shutterstock.com

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosokeonhacaiketquabongdalichthidau7m.newskqbdtysokeobongdabongdalufutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩa开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育乐鱼体育亚新体育亚新体育亚新体育爱游戏爱游戏爱游戏华体会华体会华体会IM体育IM体育沙巴体育沙巴体育PM体育PM体育AG尊龙AG尊龙AG尊龙AG百家乐AG百家乐AG百家乐AG真人AG真人<AG真人<皇冠体育皇冠体育PG电子PG电子万博体育万博体育KOK体育KOK体育欧宝体育江南体育江南体育江南体育半岛体育半岛体育半岛体育凯发娱乐凯发娱乐杏彩体育杏彩体育杏彩体育FB体育PM真人PM真人<米乐娱乐米乐娱乐天博体育天博体育开元棋牌开元棋牌j9九游会j9九游会开云体育AG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 18/1996 privind drepturile de autor. Articolele prezentate pe acest site sunt proprietatea Doraly®. Conţinutul site-ului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, republicat sau copiat fără permisiunea scrisă a proprietarului.